Mi s-a părut mereu că fotografiile pierd prin expunerea în formate standard. Acele meschine dreptunghiuri atârnate stingher pe simeze… Mărimea ideală începând de la care o fotografie capătă adâncime şi devine mai mult decât un tablou pare statura umană (independent de revoluţia vânzărilor, care încă nu s-a produs, poate şi pentru că galeriştii au ratat problematica formatului). Din varii condiţionări culturale, o imagine e proiectată ideal, pentru noi, de formatul pânzei standard, cea de care te apropii şi te depărtezi pentru a sesiza detalii sau a le topi în general. Acest tip care a fotografiat Franţa anodină, paloarea rurală a trecutului, cu o cameră veche, pare să fi scos acuarele din cadrele lui neutre, care nu descriu nimic.
No comments:
Post a Comment