Am donat in urma cu ceva timp bani pentru sectia de Cardiologie a Spitalului Marie Curie… Am donat, de asemenea, si pentru sectia de Terapie Intensiva de la Marie Curie… Astept cu nerabdare ziua in care sa donez si pentru Camera de Garda a renumitului Marie Curie!!! Pentru ca nu mai suport starea jalnica a acestui loc, modul in care pacientii si apartinatorii (cum suna!) lor sunt tratati, nu mai suport ca trebuie sa stam ca oile intr-o sala intunecoasa, mizerabila, claie peste gramada la orice ora, fie zi fie noapte, cu tuse, cu voma, cu convulsii, cu eruptii misterioase…
Poate daca lansam o campanie si pentru dotarea si modernizarea unitatii de primiri urgente de la Budimex o sa fie bani sa plateasca si medici adevarati care sa faca acolo garzi, nu numai rezidenti care sa imi ceara mie sfatul legat de ce medicatie sa ii dea copilului. Poate daca am avea parte de medici adevarati, nu am mai sta cu orele sa asteptam pe hol si ar merge mai repede, pentru ca astfel nu ar mai fi nevoiti rezidentii in primul an – mai mult ca sigur – sa cheme singurul medic specialist de garda de la care sa afle daca ceea ce are un copil pe picior e o muscatura de tantar infectata sau vreo boala de piele (!) si asta in timp ce alte zeci de copii, unii sugari, urla si mor de somn prin fata salilor (scuze, boxelor) de consultatii! Astept cu nerabdare, si nu glumesc, sa donez ca sa cumparam becuri, sa nu mai orbecaim pe acolo, sa luam poate un microfon cu o boxa afara ca sa auzim si noi cand ne striga, ca sa nu fim nevoiti sa stam cate trei ore, pentru ca apoi cand indraznim sa intrebam “noua cand ne vine randul?” sa nu ne spuna asistenta senina ca ne-a strigat dar nu am auzit, cand de atfel nici nu avem unde sa ne ducem decat in cei maximum 20 de metri patrati cat are sala de asteptare!
Sigur, ca daca ai un copil muscat de un tantar si umflat si rosu, te feresti putin, dupa vreun colt, de o copila care isi tuseste plamanii peste toti ceilalti din camera sau de un baiatel care vomita in mijlocul salii, dar tot mi se pare normal sa aud tare cand sunt strigata, fara sa pazesc usa cabinetului non-stop, ori de cate ori se deschide…
No comments:
Post a Comment