Nici cal, nici magar

Nu cred sa existe in domeniul automobilismului ceva mai interesant decit modelul Dacia, care imprumuta cite ceva din toate modelele de automobil, fabricate in lume, si nu seamana cu nimic. Cunoscind inventivitatea rominului (de a subtiliza orice, chiar papucii Maicii Domnului, la nevoie!) si mercantilismul frantuzesc (de a scoate bani din si piatra seaca) nu putea iesi altceva. Cu o suta de ani in urma, Andé Breton, prefigura, prin exemplu personal in poezie, invazia imposturii cu staif, a prostului gust, adica a suprarealismului (clubul select al geniilor fara geniu!). Dacia face parte din acest proiect suprarealist, intruchpind ceva intre Coloana infinita a lui Brincusi ( infinita doar in aspiratia pietrei!) si exhibitionismul lui Salvador Dali sau Pablo Picasso in a nu spune nimic, lasind privitorului libertatea de a crede ce vrea.